Ce ne transmit semnele de pe corp este titlul emisiunii prezentate de Alina Badic alaturi de mine, Cristina Hlusak, la emisiunea speciala, 360 de Grade.
Cicatricile karmice reamintesc aspecte despre noi, de unde am fost, dar nu trebuie sa dicteze unde ne indreptam.
Cicatricile sunt memoriile calatoriilor sufletului care a trecut prin multe experiente in alte vieti. De multe ori este vorba de karma ciclurilor de reancarnare.
Daca suntem dispusi sa privim inapoi la originile de viata din trecut, care reamintesc cicatricele, putem afla mai multe despre cine am fost; putem descoperi cine suntem si ce suntem capabili sa devenim.
Cicatricile sunt amintirile unor evenimente din trecut. Cicatricele fizice, sunt semne de pe piele care reamintesc de evenimente din trecut in care corpul a fost deteriorat intr-un mod in care nu s-a vindecat pe deplin.
Dar exista si cicatrici mentale – amintiri dureroase, si cicatrici emotionale – flasuri cu sentimente dureroase, care reamintesc de evenimente din trecut care au fost neplacute si traumatice.
Oamenii se nasc cu cicatrici pentru a-si reaminti de ceea ce au facut sau ”gresit” in trecut. Pielea poate fi plina de cicatrici.
Poate exista o sectiune presarata cu pete care arata ca semne de arsuri dintr-o viata anterioara.
Cicatricile ne reamintesc sa avem mai multa grija de noi. Oamneii pot face multe lucruri la repezeala, fara protectie.
Am vazut oameni carora le lipsea o bucata de carne din spranceana. Acesta poate fi locul in care au fost loviti poate intr-o lupta.
O cicatrice reaminteste de multe ori curajul si capacitatea de a rezolva problemele mai bine acum decat atunci.
Exista persoane care s-au nascut cu o cicatrice pe un singur deget, care le aminteste de modul in care au iubit profund pe cineva intr-o viata anterioara.
Cicatricile pot avea o semnificatie: Multi au cicatrici care le reamintesc ca au supravietuit evenimentelor pe care le-au creat. Multi nu au invatat din esecuri, ca sa fie mandri de succesele lor, sa pretuiasca iubirea in viata lor. Astfel, cicatricile le-au servit in cel mai bun mod posibil.
Invata cum sa-ti vindeci trecutul la cursurile predate de mine, Cristina Hlusak.
Vino alaturi de noi. Inscrie-te acum la urmatoarele cursuri.